dupa 7 ani

Acum 7 ani ne mutam la casa. Am fugit de aglomeratia si zgomotul orasului, dar nu foarte departe, totusi. Ne gasiseram, cu vreo cativa ani mai inainte, o bucatica de teren undeva, relativ aproape de oras, de unde ii admiram seara luminitele, iar iarna focurile de artificii de Revelion.

Cand am construit noi casa eram o mica insulita intr-un colt de tarla. Mai aveam vecini, dar la cca 150-200 de metri distanta. Cam pe-acolo erau ultimul stalp de curent si capatul tevii de gaz, si de-acolo le-am adus, pe cheltuiala noastra, pana langa coltul terenului pe care ne-am construit casa.

Tot ce nu a avut loc in camara sau in pod a ajuns undeva in spatele casei, intr-o improvizatie de paravan sau sopron mesterita de socru-meu, cu titlu provizoriu. Ei, anul asta provizoratul a luat sfarsit. Acum 2 saptamani am turnat placa de beton, iar saptamana trecuta mi-am adus boltarii de beton din care, sambata, se va inalta magazia. Nu va fi mare, dar va fi suficienta pentru a adaposti uneltele si sculele care, pana nu demult, stateau oarecum in bataia ploii si a zapezii.

Alaturi am de gand sa zidesc (singur, sper eu) un gratar si, daca ma voi simti in stare, si un cuptor. Sper sa-mi iasa :-)

Niciun comentariu: