fiara

Profa de franceza din liceu (care m-a pregatit si pentru adminterea la facultate - da, stiu, soc si groaza, pe vremea aia se dadeau examene) avea un catel. Evident, pentru ca era profa de franceza, il botezase Pif (pentru cine nu stie, Pif e un personaj super celebru de benzi desenate, un catel, mai exact, care face tandem cu motanul Hercule), si, la fel de evident, era roscovan.
Era un caine de talie mica, un fel de pechinez cu picioare ceva mai lungi. Dar rau, frate, rau! Cum auzea soneria, cum sarea sa-si apere teritoriul. Latra de ziceai ca l-a apucat strechea. Trebuia sa-l inchida profa pana intram eu in sufragerie, si abia apoi ii dadea drumul. Venea Pif, ma mirosea si apoi pleca. Bine, istoria se repeta cand trebuia sa plec. Trebuia sa-l inchida din nou, ca asta mic o lua razna. Ei, si de fiecare data il alinta cu apelativul "fiara".

Scopul acestui intro? Mi-am dat seama ca nu l-am prezentat pe noul membru al familiei, aparut intamplator in viata noastra la aproximativ o luna dupa disparitia brusca a lui Bughita (may he rest in peace!). Fiara noastra are acusica un an, este un bichon havanez neastamparat si pupacios (motiv pentru care i se mai spune si Pupi). Pe "cu-cu", cum ii zice gargarita noastra, il cheama Nero (deci...nume de bestie, da?). Iaca si cateva poze cu el.